sâmbătă, 30 octombrie 2010

Avem scriitori, dar n-avem literatură

Zilele astea, cu ocazia unor alegeri în interiorul Uniunii Scriitorilor, mi-am amintit că avem în ţară şi oameni care-şi asigură existenţa din scris şi se numesc cu fală scriitori. Mdeeaaaa, avem scriitori, asociaţi într-o branşă specifică, dar se pare că n-avem literatură. Sau dacă avem, cine oare o citeşte? Cine se regăseşte într-o sensibilitate, un limbaj şi un univers încremenite în sec. XIX, care nu prea au nimic în comun cu era Internetului? Cine sunt aceşti ciudaţi (dar n-o luaţi în sens romantic, adică neînţeleşti, exotici, diferiţi de prostime) cu carnet de scriitor în buzunar, la fel ca şi securiştii ori angajaţii organelor de forţă. Şi, într-o anumit măsură, chiar sunt înrudiţi cu aceştia. Pentru că opera lor minunată şi măreaţă, băgată pe gât elevilor în şcoală, contribuie la inhibarea creativităţii adevărate a noilor generaţii. Limbajul lor de lemn, retorica "frumoasă" alienează la fel de puternic sensibilitatea şi inteligenţa copiilor, ca şi pălăvrăgeala clerului, infiltrat şi el recent în şcoli. Popii, de altfel, sunt rudele şi aliaţii lor cei mai fideli.

Literatura, aşa cum e înţeleasă ea de scriitorii moldoveni, are funcţia de a uniformiza şi aplatiza. Urmăriţi-i cât de afectat şi teatral îşi recită versurile şi proza, imitaţi ca nişte maimuţe de profesorii de litaratură din şcoli, care-şi obligă elevii să recite "expresiv", "cu intonaţie", adică cerându-le să fie Chiriţe.

Cunoaşte cineva măcar un nume de scriitor basarabean (Goma nu e scritor basarabean, nu vă faceţi iluzii) care să fi militat pentru drepturile omului, să fi organizat vreo acţiune de protest împotriva discriminării, în susţinerea categoriilor umane defavorizate? Personal, nu! Îi aud intonând mieros imnuri despre neam şi ţară (cei mai bătrâni) ori pierzându-se într-o pălăvrăgeală pretins modernă, care şi ea n-are nimic în comun cu aşa-numita realitate, cică. Carnetul de scriitor fiind unica legătură ce-i menţine la suprafaţă, în lumea asta vulgară, şi nu le permite să se înece în propria producţie de cuvinte.

joi, 28 octombrie 2010

Opinia mea vizavi de partidele mici şi candidaţii independenţi

În RM, unii analişti politici, o parte importantă a electoratului şi, bineînţeles, partidele mai mari se arată deranjate de numărul impunător de partide minuscule sau de catindaţi independenţi. Pe ultiimii îi mai înţeleg pentru că partiduţele create pe ultima sută de metri le "suflă" electoratul. Dar mă nedumereşte atitudinea acelor experţi în politică, care condamnă numărul mare de partide, angajate în lupta pentru putere. Cică, nu fac decât să inducă în eroare alegătorii. Aha, deci şi pe aceştia îi desconsideraţi! Îi luaţi aprioric drept nişte bovine ce îşi pierd orientarea în timp şi în spaţiu dacă văd pe buletin mai multe denumiri de partide, în loc de una. Dacă e aşa, atunci n-au ce căuta la vot! Să stea acasă şi să-şi odihnească în voie prostia. Să nu se bage cu ignoranţa lor în treburile publice!

Personal, nu mă deranjează deloc numărul mare de partide în buletinul de vot. Dimpotrivă chiar. Să fie măcar şi o mie înregistrate. Eu dacă ştiu numele partidului mult iubit cu care voi vota, nu le voi trece pe toate în revistă, ci îl voi identifica cu privirea mea ageră navigând pe diagonala buletinului.

Ceea ce mă deranjează pe mine la puzderia de partide minuscule, este că ele nu propun nimic nou, nu creează alternative, nu fac o concurenţă adevărată partidelor mari, propunând electoratului exact aceleaşi programe electorale, copiate la indigo de la partidele mai vechi. Dacă apare o formaţiune politică nouă de stânga, înseamnă că va avea gâtul sucit spre Moscova, dacă e de dreapta, va milita pentru religia în şcoală sau va avea anumite simpatii, dar cu grijă tăinuite, faţă de România. În rest, nimeni nu are în vizor drepturile omului, minorităţile cu adevărat discriminate (nu pe cele de lux, formate în baza criteriului etnic, curtate şi de partidele de stânga, şi de cele de dreapta). Deci, partiduţele şi candidaţii independenţi evident că pornesc din start fără nicio şansă dacă nu propun nimic nou electoratului (care e mai divers decât îşi imaginează clasa politică aborigenă), ci doar repetă papagaliceşte frazelogia vetustă şi lemnificată a partidelor care au prins deja la seu în peisajul autohton. Adică îşi cam taie craca de sub picioare, cum ar veni.

miercuri, 27 octombrie 2010

Nu e infamant pentru un partid democrat să se asocieze cu PCRM?

Nu ştiu de ce, dar Lupu vrea să treacă şi trece drept politician constructiv atunci când declară în gura mare că, în funcţie de context, de interesele Moldovei lui mult iubite, ar fi gata să facă alianţă cu comuniştii. De parcă partidul bolşevicilor ar fi unul obişnuit, ca oricare altul. Poate că declaraţia e o strategie electorală, destinată electoratului pentru care comuniştii nu reprezintă un partid dictatorial (sintagma fiind lispită de sens pentru ei), în speranţa că-l va atrage de partea sa. Totuşi, e păcat că, după cele două mandate comuniste, în care au bântuit teroarea, mizeria şi lipsa de drepturi, un lider de partid care se pretinde democrat le face reclamă reînnoindu-şi periodic disponibilitatea de a coopera cu ei. Implicit, presupun că valorile PD-ului şi PCRM-ului sunt practic identice, şi dacă ne pomenim cu Lupu în capul ţării, riscăm să ne pricopsim cu un nou Voronin, doar că mai înalt. În mod normal, disponibilitatea de a coopera cu PCRM ar fi trebuit să fie asociată cu o injurie, o calomnie, cu bârfa infamantă, urmate de acţionarea în judecată, nu cu declaraţii solemne de asociere şi înfrăţire. Chiar şi cu riscul de a-i speria pe alegătorii simpatizanţi ai comunişilor, dispuşi uneori să voteze şi cu rudele lor de sânge gen PD-ul lui Marian Ilici & Plahotniuc.

Realizez că acest politician voluminos a coborât tot din careta comunismului şi că nu va îndrăzni niciodată să scuipe în fântâna din care a băut şi din care va mai bea, cu siguranţă. Asta ar însemna autoflagelare. Un gest destructiv, care n-are nimic în comun cu natura PD-ului, "constructiv" prin definiţie. Totuşi, ar fi mai binevenită puţină discreţie şi pudoare când vine vorba de colaborarea cu un partid care ne poate readuce oricând în lagărul stalinist. Şi cu asta nu se defilează.

joi, 21 octombrie 2010

Cetăţenia este mai importantă decât originea etnică

Citesc un articol pe "Europa Liberă" despre problema votului etnic. Îmi atrage atenţia mai ales atitudinea arogantă pe care am întrezărit-o în răspunsul unui CETĂŢEAN moldovean de ORIGINE ucraineană. Cică el şi-ar dori să voteze cu acel partid care ar oficializa limba rusă ca limbă de stat în RM, pentru că se întâmplă de multe ori să se adreseze pe stradă unui trecător în limba rusă, deşi el este ucrainean (ce tolerant este! deşi putea să o facă în ucraineană, el a ales totuşi rusa, să fie echitabil pentru toată lumea!), iar respectivul să-i răspundă în română. Păi, măi dragă, chiar şi dacă se s-ar oficializa limba rusă ca limbă de stat, un simplu cetăţean de pe stradă nu va fi obligat să-ţi răspundă în această limbă. Numai funcţionarii publici vor fi nevoiţi să-ţi răspundă în rusă. Restul vor avea dreptul să nu-ţi înţeleagă graiul, capisci? Şi niciodată nu ţi-ai pus problema că eşti cetăţean moldovean şi că trebuie să cunoşti limba statului în care locuieşti? Că cetăţenia prevalează asupra originii? ÎN RM sunt cetăţeni provenind din zeci de state. Doar n-o să oficializăm toate graiurile din lume.

L-aş mai sfătui pe cetăţenul moldovean de origine ucraineană să-şi viziteze patria mumă, mai ales regiunea nerusificată, şi să se arate acolo scandalizat că ucrainenii îi răspund în ucraineană la o întrebare adresată în rusă. Sau, de ce nu, să meargă în Rusia, şi să remarce reacţiile băştinaşilor când doi românofoni discută în limba maternă pe teritoriul lor. Ca să se convingă în câte minute vor fi apostrofaţi sau agresaţi fizic de locuitorii "cosmopoliţi" al Rusiei că îşi permit obrăznicia să folosească în această ţară altă limbă decât rusa. La ei, acolo, uită instantaneu de sloganul "prietenia între popoare", pe care îl folosesc cu atâta nostalgie şi cu atâta drag când se pomenesc pe meleaguri străine, mai ales în spaţiul CSI.

luni, 18 octombrie 2010

Moldovă, acum ai procuratură!

Se pare că organul în cauză s-a pus pe treabă ori s-a apucat de treabă, dacă a raportat publicului nerăbdător şi avid de informaţie că fioroşii criminali
care au arborat drapelele României şi UE au fost identificaţi şi pedepsiţi. Extraordinar! Putem considera că jumătate din misterul care planează asupra evenimentelor sângeroase din 7 aprilie 2009 a fost elucidat. Mulţumim partid (sau partide) iubit.

Măi, da aiştea din procuratură sau de la Guvernare matincă iar îşi bat joc de noi. Iar ne-au servit un fâs cu aer de Sherlock Holmes şi încă aşteaptă aplauze, ordine, cadouri de preţ şi pensii pentru merite deosebite în investigarea crimelor. Următoarea descoperire epocală va fi probabil amendarea lui Perju sau mustrarea aspră aplicată lui Gumeniţă, cu restabilirea lui în funcţie.

Totuşi, noi aşteptam altceva de la investigatori. Ca, de exemplu, am vrea să ştim cine a organizat coridoarele morţii, cine a terorizat studenţii prin cămine şi săli de studii, cine a deconectat RM de la reţeaua de Internet pe o zi întreagă şi alte nelegiuiri ADEVĂRATE, nu caricaturi din astea infantile pentru adormit copiii. Sau, eventual, cine i-o organizat pe mucoşi să arboreze drapelele: securiştii, guvernanţii, opoziţia etc.

Putem spera că vom afla vreodată ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009? Cel puţin în momentele sângeroase şi cele mai controversate, pe care le vrem cu ardoare elucidate, deoarece i-ar elimina din viaţa publică pe mulţi criminali având mâinile pătate de sânge, cu care riscăm oricând să ne pomenim din nou în fruntea ţării.

marți, 12 octombrie 2010

Şi politicienii îşi critică colegii şi liderii de partid

Sunt înduioşători membrii de partid în prag de alegeri. Mai ales cei din partidele aflate la putere sau cu şanse reale de a accede la guvernare. Dacă până mai ieri, rândurile PCRM se răreau în fiecare zi, membrii "obijduiţi" plecând pentru că nu se regăseau pe liste, acum "epidemia" a afectat PLDM-ul. Mă refer în special la acei membri de partid care îşi dau demisia cu surle şi trâmbiţe anume în perioada electorală, trântind uşa supăraţi foc că nu se regăsesc în listele electorale, că n-au nicio şansă să prindă şi ei o slujbă bine plătită, în parlament sau guvern. Şi sunt atât de supăraţi încât se apucă să demaşte totul delaolaltă, în special corupţia totală din interiorul partidului şi a liderilor lui. Aşa brusc, într-o zi, partidul a devenit corupt. Exact în momentul când membrul X nu a fost inclus în listele electorale. Până atunci totul era OK. Electoratul nici n-ar fi reuşit vreodată să-i recunoască vocea demisionatului nemulţumit. Pentru că eventualul catindat nu s-a arătat niciodată deranjat de corupţia generalizată şi de putreziciunea care s-a extins în întreg partidul. Adică era el deranjat, dar ţinea cu dinţii şi cu fălcile să nu afle lumea şi să-şi compromită partidul natal. Doar nu era să-l critice. Şi-ar fi compromis imediat şi puţinele şanse pe care le mai păstra. Dar acum, gata, i-a plesnit răbdarea. Va deconspira nelegiuirile care se comiteau zilnic în fosta lui formaţiune politică, ca să cunoască lumea faţa adevărată a foştilor camarazi politicieni. Că doar n-o fi fraier să le ierte vreodată neincluderea în listele electorale, de parcă ar fi un prezervativ folosit.

joi, 7 octombrie 2010

Impresii de la o acţiune de protest şi comemorare

Astăzi, Hyde Park-ul şi mai multe persoane nemulţumite de modul lent şi ineficace în care decurg investigaţiile pe dosarul "7 aprilie", au ieşit la monumentul "Ştefan cel Mare" să comemoreze 1,5 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, care au degenerat în violenţe, determinând într-un final căderea comuniştilor de la guvernare. O comemorare, dar şi un protest îndreptat împotriva celor ce trebuiau de ceva timp să facă lumină într-un dosar peste care s-au depozitat straturi de praf. Noii guvernanţi se spală pe mâini declarând în stânga şi în dreapta că ei nu se pot amesteca în activitatea organelor de drept, de parcă le-ar cere-o cineva. Totuşi, în posturile-cheie care pot eficientiza activitatea unui minister sau a Procuraturii au fost desemnate persoane de către partidele care promiteau acum un an şi jumătate că vinovaţii vor fi identificaţi şi pedepsiţi.

Comemorarea şi protestul au inclus şi un marş via Guvern, MAI şi Procuratură. Deci, s-a protestat şi în faţa acestor instituţii, scandându-se sloganuri gen: "Avem victime, unde-s criminalii?", "Tăcere înseamnă complicitate!", "Vrem schimbare, nu muşamalizare!" şi altele. În faţa Guvernului, a apărut de undeva şi Tudor Darie. Iniţial, am crezut că e unul din protestatari. Dar apoi am văzut că e foarte preocupat ca acţiunea să nu dăuneze PLDM-ului. Pentru că lumea ar putea interpreta greşit manifestaţia, luând-o ca pe ceva îndreptat exclusiv împotriva acestui partid. Nu l-a luat nimeni în seamă, am scandat ce am avut de scandat, am mai fluierat, apoi ne-am continuat marşul spre Procuratură.

Poate de aceea am fost foarte surprins să citesc pe blogul lui Tudor Darie că acest tinerel s-a luat extrem de în serios şi şi-a asumat "meritul" de a-i fi convins pe protestatari să-şi abandoneze proiectul şi să plece din faţa Guvernului, alegând o altă locaţie, la sugestia dânsului. Am pufnit în râs la început, dar apoi elucubraţiile lui m-au dezgustat niţel. Ca să vezi ce Napoleon s-a înălţat mai nou! Pe măsura mentorului lui spiritual, în serviciu căruia a trecut recent şi de la care primeşte acum simbrie. Că doar nu face voluntariat, presupun. Nu, Tudore, am mers la Procuratură nu pentru că ne-ai indicat tu calea dreaptă şi unica instituţie repsonsabilă, ci pentru că aşa ne planificasem noi din timp traseul. Coboară cu picioarele pe pământ şi nu-ţi mai aroga merite imaginare.

marți, 5 octombrie 2010

Cât de departe se extinde puterea icoanelor făcătoare de minuni

De regulă, icoanele fuckătoare de minuni sunt specializate doar pe anumite disfuncţiuni ale organismului uman ori ale relaţiilor interumane. Pe deochi, dezlegarea cununiei, impotenţă, divorţ, beţie, cancer, paralizie, prosperitatea afacerilor etc. Multe minuni poate face o icoană. În schimb, n-am auzit niciodată de o icoană care să poată reglementa preţul la gaze sau energie electrică în favoarea celor ce se închină la ele. Să fie oare din cauză că solicitanţii pioşi nici nu s-au gândit la astfel de cerinţe? S-au pentru că puterea icoanelor e totuşi limitată? Se pare că şi vindecătoarele, moaştele, magicienii sau ghicitoarele sunt incapabili să menţină preţurile la carburanţi, să limiteze impozitele şi taxele. E ca şi cum problemele în cauză n-ar ţine de viaţa intimă a pacientului. Totuşi, problemele ce ţin de preţurile la combustibil afectează în cel mai direct  mod viaţa oamenilor, înclinând balanţa în partea Binelui sau a Răului.

Cu părere de rău, deocamdată n-am auzit ca vreun slujitor pus în serviciul ocultului să se fi specializat pe petrol şi gaze. Cu siguranţă, i-aş fi vizitat şi eu dacă existau.